16.7 C
Cluj-Napoca
vineri, octombrie 11, 2024
spot_img
AcasăSe întâmplă în ClujPăsările și-au dat întâlnire la Noaptea Privighetorilor - Eveniment inedit ajuns la...

Păsările și-au dat întâlnire la Noaptea Privighetorilor – Eveniment inedit ajuns la a 10-a ediție

spot_img

Păsările și-a dat întâlnire cu curioșii și anul acesta la Noaptea Privighetorilor, eveniment care are loc de 10 ani în Parcul Etnografic și este însoțit de ateliere educative și concerte de muzică clasică.

Noaptea Privighetorilor a ajuns anul acesta la a 10-a ediție și i-a reunit pe iubitorii de păsări și natură în Parcul Etnografic. Timp de două ore au avut loc tururi alături de ghizii locației. Timp de câte 15 minute iubitorii de păsări au aflat tot ce se poate despre înaripate și au avut ocazia chiar să le vadă.

Fascinantele tururi ghidate au fost însoțite de ateliere educative pentru copii, cu povești, desene și jocuri și de o expoziție în colaborare cu Centrul de Microscopie Electronică „C. Crăciun” al Universității Babeș Bolyai, în care păsările au fost prezentate din alt unghi, microscopic.

Participanții au putut să își aducă gustări de acasă și s-o pună de un picnic în timp ce așteptau recitalul instrumental susținut de Biro Zsuzsa, Teodora Buia, Carina Coste, Sergiu Cebotari, Adela Hania Greab, Alexandru Lazăr, Emanuel Vots și Sonia Vulturar. Au răsunat în Parcul etnogravic Bach sau Vivaldi.

Foto/Video: Gabriel Neacșu

 

 

 

 

Articole asemănătoare

Raul Rusu, tânărul care-a făcut magie cu sâmburii de curmale. Cum arată „surogatul de cafea”, care este și lichid și solid::

Cine crede că la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj nu se face magie se înșeală! O demonstrează Raul Rusu, un tânăr...

Povestea lui Emil Sitaru, profesorul cu cea mai impresionantă colecție de seturi de șah din țară: „Șahul mi-a adus numai bucurii!”

Aproape 180 de șahuri, din peste 40 de țări, de pe 6 continente, aceasta este colecția impresionantă a profesorului Emil Sitaru, care colecționează seturi...

Nichita Rădeanu – pictorul moldovean de doar 19 ani, care „respiră” artă

Nichita Rădeanu este un tânăr din Republica Moldova, student în anul 1 la UAD - departamentul Sculptură. A studiat pictură în cadrul Liceului Academic...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

cele mai recente

Domnul Alexandru, fost asistent medical la Spitalul CFR: „Unde doctorii nu dau nicio șanșă, îți oferă Dumnezeu una…”

Pe domnul Alexandru l-am surprins într-o după amiază în centrul Clujului, privind cu melancolie în jur. Am aflat că este nostalgic după vremurile demult...

Preotul și lectorul universitar Bogdan Ivanov: După Învierea domnului Iisus Hristos, moartea nu trebuie să ne mai sperie

Pe părintele Bogdan Ivanov l-am găsit într-o dimineață, în biserica „Înălțarea domnului”, unde acesta slujește de 15 ani. Chiar dacă nu era nicio sărbătoare,...

Tanti Livia – bătrânica ce încearcă să supraviețuiască cu ajutorul „darurilor naturii”

Pe tanti Livia am întâlnit-o într-o dimineață ploioasă, pe străzile Clujului. La cei 61 de ani, încerca să îi convingă pe trecători să îi...

La povești cu domnul Teodor, despre Dumnezeu, bărbații de altădată și Epoca de Aur

Postul Paștelui are o însemnătate foarte mare pentru mulți dintre noi. Înseamnă mult și pentru domnul Teodor, pe care l-am surprins pe o bancă,...

Povestea Mariei, eleganta profesoară de română care stârnește admirație și la 81 de ani

Pe Maria (81 ani) am surprins-o astăzi, într-o zi însorită de marți, ieșind dintr-un magazin de pantofi. Frumos îmbrăcată și cochet asortată. Ne-a povestit...

Alin Pop, de trei decenii la Radio Cluj, dar și profesor foarte îndrăgit la Științe Politice

Alin Pop ne-a povestit despre începutul carierei sale de trei decenii la Radio Cluj, ascensiunea sa și cariera de profesor atât de îndrăgit, într-un...