Urcă-te-n mașină. Încălzește motorul. Uită-te pe hartă. Asigură-te la plecare.  Înjură dacă: e prea departe, prea aglomerat sau trebuie să mergi la restaurantul căruia mereu îi ia prea mult timp să își facă preparatele culinare. Bucură-te, pentru câteva secunde, dacă: nu e oră de vârf și… că faci bani, nu? Cam așa s-ar rezuma o zi din viața unui curier din Cluj-Napoca.

Bagă în viteză și la drum! Pe Calea Turzii în sus, Calea Turzii în jos. Schimbă postul de radio la care auzi, pentru a șaptea oară, melodia hit a săptămânii, verii, anului, deceniului.

Ai grijă, că poate intră ălălalt cu viteză. Ia uite, că iar nu a dat Waze-ul strada bună.  Pune mașina pe avarii, ia ghiozdanul, plasele de la Mega într-o mână, baxurile cu apă în cealaltă și spor la scări, că azi nu merge liftu’! –  Așa începe ziua de muncă a lui Zsolt, curier într-unul din cele mai aglomerate orașe din țară.

Mașina lui Zsolt, curierul care a acceptat să se plimbe cu Oameni din Cluj o zi pe Calea Turzii în sus, pe Calea Turzii în jos, e mică. El zice că e furioasă, numai bună pentru traficul din Cluj.

Deschide telefonul, așteptând o nouă comandă. Își aprinde nelipsita țigară și începem să vorbim de infrastructură, un pic de politică și un pic despre sensul vieții. Mai intră și subiecte mai soft, cultura pop, cu ultimul cântec al lui Guess Who și Prințesa de Aur ce a cântat la Pata Rât.

Mergem chiar și la conspirații, unele recente, altele ne duc până la maimuțe și mere mușcate. Un bagaj de cunoștiințe din toate domeniile, „acumulate în momentele de comunicare intra-personală”, zice Zsolt, studentul de la Drept.

Primim o comandă.

„O să fie gata în 25 de minute. Haide să luăm o cafea, până atunci”.

Intrăm în mall pe ușa din spate, pe care doar personalul și livratorii au voie. Parcă am acces în spatele cortinei unei piese pusă în scenă. Am acces la poarta pe care e lipit faimosul afiș Accesul interzis persoanelor neautorizate.

Timpul trece mai greu când aștepți să se ruleze două shaorma, iar dozatoarele să curgă, precum un izvor, cu niște cola în pahare. Telefonul ne vorbește. Comanda poate fi ridicată, iar noi suntem deja în drum spre poarta magică.

Replay. Replay. Replay

Din Gheorgheni, în Florești. Din Zorilor pe Bulevardul Muncii. De la aglomerația din Centru, la aia din Florești. De la „n-am mai fost pe aici, trebuie să căutăm blocul” la „aici mereu comandă o doamnă cu patru căței”.

De la haosul căutării unui loc de parcare, la haosul angajaților din restaurante, care lucrează la foc continuu. De la liniștea din mașină, atunci când întârzie comanda, la liniștea din spatele interfonului, care nu te lasă în blocul gri, alb, verde, crem, curcubeu.

Timpul trece greu, când nu e comanda la timp și mult prea repede, când banii făcuți depind de numărul livrărilor duse la bun sfârșit.

Zsolt ne spune că a ales acest job în primul rând pentru veniturile generate și apoi pentru programul flexibil:

„Am ales asta în primul rând pentru bănuți și programul flexibil. Dacă vreau și eu să ies în oraș sau ceva pot să-mi fac și eu programul, în principiu astea sunt cele mai mari avantaje. Chiar oricine poate să facă meseria asta. Am văzut fete și femei, am chiar o colegă surdo-mută”.

Tânărul student la Drept spune că deși este un job cu complexitate redusă pe care l-ar putea face oricine, el este minuțios. Recunoaște că nu își dorește să facă asta toată viața și nici măcar pe termen lung.

Imagini contemporane ale orașului: curierii

Nopțile târzii de weekend, matinalele zile de luni și săptămâna-ntreagă cu orele ei de vârf, vin la pachet cu imaginea diferitelor genți termoizolatoare, purtate pe toate străzile orașului. Au devenit ca o rutină.

Ajunge să vezi culoarea, iar creierul tău recunoaște instant firma livratoare. Pentru o parte dintre clujeni, chiar și cumpărăturile zilnice se fac din comfortul propriei locuințe, din câteva swipe left-uri, right-uri și zigzag-uri.

Cererea pentru aceste servicii s-a înmulțit, în special după anul 2020, odată cu apariția pandemiei. În Cluj-Napoca, o parte dintre afacerile care aveau prezență în online, cât și pe aplicații de acest gen, au reușit să se salveze.

Cei care nu s-au adaptat, au dispărut de pe piață, indiferent de calitatea mâncării. Pentru o perioadă, persoanele din industria HoReCa parcă jucau ruleta rusească, când venea vorba de existența propriului business.

Te-ai dus la muncă să te plimbi

Cu mașinile, bicicletele, scutere sau trotinete electrice, livratorii sunt percepuți ca fiind, într-o oarecare măsură, liberi. Liberi să își aleagă propriul program și să colinde orașul toată ziua, câștigând, în același timp, sume, mai mult decât mulțumitoare, de bani.

Dacă mai demult, munca de birou (fie ea de acasă sau nu) era asociată cu vorbele și-așa ai stat jos toată ziua, o atitudine asemănătoare se manifestă în cazul livratorilor. „Te-ai dus la muncă să te plimbi; Păi, pentru tine munca e o distracție sau Păi asta nu e muncă”. Au devenit printre cele mai comune fraze auzite de către aceștia. Primele ar fi: „Bună! Salut! Poftim! Mersi! Poftă bună! Mersi!”

Lipsa posibilităților de alegere, cât și obligația ceatățeanului de a fi la dispoziția regimului trecut, ne-a făcut să acumulăm ciudate sentimente, când cineva -poate chiar și noi- are ca loc de muncă, o activitate ce poate trezi plăcerea.

De la vinovăție, până la invidie, toate aceste stări conturează opiniile negative față de această meserie.