25.7 C
Cluj-Napoca
duminică, iunie 16, 2024
spot_img
AcasăCluj StyleFashion, în comunism: un rău tolerat și-un mod de protest

Fashion, în comunism: un rău tolerat și-un mod de protest

spot_img

Moda în comunism era un rău tolerat, dar și un mod de protest. Mantourile, capele sau căciulile din blană sunt câteva dintre cele mai căutate obiective vestimentare din România anilor ’70. Mohairul, tweed-ul sau mătasea erau materialele din care acestea se confecționau, cel mai des.

Răsfoind revistele de modă din 1974, observăm modul în care femeia era văzută în societate, în funcție de locul din care provenea. Deși se încerca diminuarea diferențelor dintre cetățeni, existau și excepții. Mai mult, în România comunistă, moda se confrunta cu diferite reguli și limitări; de la forma și culorile hainelor acceptate, până la sabotarea calității revistelor de modă.

Promovarea egalității în modă

Lucrul important, în vremea comunismului, era promovarea egalității, iar acest lucru trebuia să se resimtă, într-o oarecare măsură, și în această industrie. Tot ceea ce se crea trebuia să fie un bun pe care toată lumea își permitea să-l achiziționeze. Cu toate acestea, răsfoind revistele comuniste ale acelei perioade, realizăm faptul că se încerca o oarecare integrare a modei dinafară și în Republica Socialistă România. Unele trend-uri străine erau acceptate, într-o oarecare măsură, de Partidul Comunist, deși acestea ajungeau cu întârziere în țară. Mai mult, există diferențe între femeia rurală și femeia urbană, despre care vom vorbi mai pe larg.

Femeia urbană în vremea comunismului

Aceasta era percepută ca având foarte mult timp la dispoziție, în special femeile care încă nu aveau copii. Așadar, se considera că, în momentele libere, sexul frumos acorda mai multă atenție părții sale estetice. Hainele trebuiau să fie curate, călcate și aranjate, până la cel mai mic detaliu. Mai mult, la acestea se adaugă coafura (de la faimosul permanent, până la părul prins într-un coc umflat), machiajul (unde rujul, creionul de ochi, pudra și rimelul erau nelipsite) și unghiile îngrijite. Accesoriile erau utilizate doar în cadrul unor evenimente și, de-asemenea, trebuia să întărească imaginea eleganței.

Acum i-au plăcut în mod deosebit tweedul (tot o veche dragoste), mohairul, crepul de mătase sau de lînă, luxerul. A făcut combinațiile cele mai neașteptate: de la antilopă la mătase, de la mohair la crepe de satin, de la piele de șarpe cobra la crepe de Chine, de la lame la dantelă, de la tricotat la paiete, de la vinilin la țesătură foarte transparentă, de la muselină la blană.

A amestecat culorile, dar a făcut să predomine cele ale ruginei, verdele bradului, grenatul, ocrul, bleul, bejul și negrul (iar o dragoste mai veche!)

Decolteul și gulerul, o problemă de interes național

Un mare accent se punea pe decolteul femeilor. Acest lucru se resimte până și astăzi. În opinia publică se mai găsesc voci care judecă persoanele ce arată prea mult prin ținuta lor. De-asemenea, în cazurile extreme, această idee încă este folosită ca scuză, în cazurile de abuz. Femeilor le erau recomandate, într-un mod subtil, eleganța pe care un pe gât îl poate oferi sau decupaje minime, rotunde sau ascuțite.

Chiar și personalitățile feminine, care apăreau pe micile ecrane, aveau de urmat aceste reguli. Deși aveau acces la o gamă mult mai variată de produse vestimentare, față de restul populației, cuvântul final rămânea oamenilor ce serveau interesul național, adică pe cel al Elenei Ceaușescu. Soția dictatorului dorea să controleze aspectul femeilor, pentru a se asigura că nimeni nu este mai presus decât ea. Reguli importante de respectat erau cele legate de forma și adâncimea decolteului.

Forma și croiul hainelor

Având în vedere lipsa formelor hainelor de duzină, femeilor li se ofereau puține variante pentru a se putea simți remarcate. Acest lucru se întâmpla tocmai pentru a se păstra imaginea unității poporului. Schimbările în modă se aprobau greu, majoritatea hainelor de duzină păstrând un croi drept, anost, fără formă sau culori vioaie.

În aceste cazuri, femeile apelau la cunoștințele proprii, în domeniul croitoriei, sau la persoane calificate. Cea mai utilizată metodă de alterare a bluzelor, cămășilor sau rochiilor era crearea unei cute, menținută printr-un fir (fronseu). De asemenea, utilizarea eșarfelor sau a cordoanelor era încurajată, având în vedere că femeile nu achiziționau așa de multe haine și trebuiau să reinventeze aceeași piesă vestimentară, de sute de ori. Astfel de accesorii dădeau impresia unei noi ținute.

Hainele nu erau niciodată aruncate și, de cele mai multe ori, erau împărțite între toți membrii familiei. Astăzi, existența fast fashion-ului ne conduce spre imposibilitatea de a ne decide asupra propriului stil. Ajungem să consumăm mai mult decât avem nevoie și să ne descotorosim de materialele textile mult mai repede.

Efectul unei mâneci

În anul 1974, mâneca era considerată punctul forte al unei ținute. Fiind ușor de alterat, femeile își puteau moderniza haina cu ușurință, adăugând nasturi, schimbând mărimea mânecilor, renunțarea la acestea sau chiar înlocuirea ei.

Chiar și astăzi, mâneca poate dicta întreaga ținută. Până și un banal tricou poate deveni, cu mânecile potrivite, elegant. Cele mai bune exemple sunt în cazurile corsetelor. Acestea au fost multă vreme considerate ca fiind parte din lenjeria intimă a unei femei. Expunerea lor în public a fost considerată vulgară.

Cu toate acestea, observăm faptul că astăzi, avem libertatea de a le adăuga diferite mâneci, utilizându-le în cele mai elegante ținute. De asemenea, acestea pot fi adăugate pe deasupra rochiilor sau cămășilor, scoțând în evidență talia persoanei, dar și mânecile obiectelor vestimentare adiacente.

Accesoriile

În aceste cazuri, femeilor și bărbaților le era recomandat să nu se afișeze cu prea multe accesorii de valoare. Pe vremea comunismului, mulți investeau în cercei sau lănțișoare de aur, considerându-le o investiție sigură. Aceste lucruri se întâmplau înainte de anii 80, când până și în România Comunistă ajunge moda cerceilor mari și stridenți.

Cu  ocazia evenimentelor speciale (nunți, botezuri, zile de naștere, sărbători), femeile defilau cu cele mai stridente accesorii ale perioadei.

Și-a scos de la naftalină penele de struț, a combinat mărgelele mari ca bilele cu lemn sau a așezat cristale în jurul gîtului în torsade din metal negru. A readus boneta, turbanul și cochetează cu voaleta. I-au plăcut dintotdeauna eșarfele, așa că nu s-a obosit să inventeze altceva. Sînt cînd din mătase sau voal, cînd din lînă groasă, tweed, cașmir sau blană.

Până atunci, femeile investeau, în majoritatea lor, în lucruri care să fie și folositoare, nu doar aspectuoase. Se cumpărau mănuși din piele, acestea fiind rezistente și reușind să țină de cald în iernile grele.

Faimoasele căciuli de blană naturală erau, de asemenea, nelipsite din casele românilor. În timpurile geroase, imaginea acestor căciuli era una mai mult decât comună.

Poate singura excepție, când vine vorba de accesoriile anilor ’70, sunt gențile care, în unele cazuri, erau extrem de mici. Erau fabricate, în special pentru doamnele de la oraș, care se presupunea că au de purtat cu ele doar pudriera și rujul.

Pantalonii la femei, mai bine să nu-i iei

Pentru femei, pantalonii nu erau recomandați, preferându-se fustele, în special în cadrul întâlnirilor de Partid.

La ce, la cine s-a întors de astă dată, moda? La care dintre dragostele ei? În orice caz, și-a impus seriozitatea, a devenit, subit, pudică. Așa se face că a abolit domnia fustei mini, cu toate exagerările ei, readucînd, după foarte puțină vreme, în actualitate, fusta și rochia mai lungi, cu genunchi acoperiți, cu lungime midi sau maxi.

Pentru a convinge femeile să renunțe la purtarea lor frecventă, jurnaliștii erau sfătuiți să încerce o oarecare descurajare, care nu se înfăptuia complet:

Femeile nu s-au prea speriat de faptul că ținuta pantalon-jachetă este ușor demodată și continuă să se simtă bine în acest fel. Deh, o dicta ea moda cum să ne îmbrăcăm dar mai avem și noi femeile ceva de spus!

De asemenea, se propunea varianta pantalonilor evazați, purtați cu jachete sau bluze lungi, pentru a împinge spre acceptarea lor de către cei de la putere.

          Revistele de modă și articolele interzise

O altă problemă, în acest domeniu, era cea a hârtiei. Motivul lipsei de hârtie devenea un bun mod de control a presei scrise. Fenomenul a fost folosit pentru a îngreuna tipărirea anumitor cărți și explică existența puținelor reviste de modă.

Mai mullt, calitatea hârtiei era una dezamăgitoare, culorile căpătând, în mod vizibil, o nuanță decolorată și împrăștiată. Designer-ii și ilustratorii erau puși la diverse încercări, la care se adăugau și limitele Partidului. De cele mai multe ori, acestea erau necunoscute; unele părând spontane. La aceste reguli absurde se conformau și modelele, care nu aveau voie să pozeze cum doreau. Ele trebuiau să inspire, în primul rând, eleganța și stilul sofisticat.

În aceste situații, unele femei reușeau să facă rost de reviste străine, care să le inspire. Croitoreasa devine cea mai bună prietenă, iar meseria – printre cele mai căutate. Cât de mult se putea, hainele se alterau. Cine reușea, făcea rost de haine de import, precum blugii, obiecte vestimentare aproape interzise, fiind asociate culturii hippie. În vremea comunismului, aceasta era percepută ca fiind o mișcare utilizată de rebelii ce voiau să destabilizeze societatea.

          Despre realizatorul schițelor

Tanți (Constanța) Pfenings ar fi împlinit 114 ani în mai 2023. A fost un cunoscut designer de modă și pictoriță de icoane. A fost căsătorită cu economistul Otto Pfennings, care a fost și campion național la motociclism de 3 ori, în anii 30-40. Aceste reușite au venit, deși suferea de un  handicap (lipsa unui picior). Fiul lor a fost arhitect și scenarist al Televiziunii Ro­mâ­­ne.

În anul 1978, familia Pfennings se mută în Munchen, Germania, țara natală a lui Otto. Acolo, Tanți își explorează talentul de a picta, creând o colecție de icoane pictate pe ouă de struț. Artista a fost înmormântată în Germania, pe când soțul său a fost adus în România, la Bellu, în Ci­mi­tirul Evanghelic. În anul 2020 Paul Pfennings, fiul cuplului, a decedat în Germania, în urma pandemiei.

Sursa/Foto: Magazin 1974 (Tanți Pfenings)

Articole asemănătoare

Yoga și „India secretă”, prin ochii Monicăi: a vrut să fie ghid turistic, dar a devenit ghid pentru oameni, în călătorii interioare

Monica Filip e o mamă din Cluj, care și-a schimbat viața la 180 de grade după ce a descoperit beneficiile yoga. Obișnuia să lucreze...

Roxana își deschide sufletul și grădina pentru cei care vor o experiență autentică în mijlocul naturii

Vă amintiți de Roxana, care a dat blocurile gri din Cluj pe un colț de rai rural? Ei bine, bistrițeanca își deschide sufletul și...

Din Burundi, în România: Aventura „clujeană” a Dianei

Diane Roman Inamahoro are 35 de ani, este mamă a 4 copii, este originară din Burundi iar acum 11 ani s-a mutat la Cluj....

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

cele mai recente

Domnul Alexandru, fost asistent medical la Spitalul CFR: „Unde doctorii nu dau nicio șanșă, îți oferă Dumnezeu una…”

Pe domnul Alexandru l-am surprins într-o după amiază în centrul Clujului, privind cu melancolie în jur. Am aflat că este nostalgic după vremurile demult...

Preotul și lectorul universitar Bogdan Ivanov: După Învierea domnului Iisus Hristos, moartea nu trebuie să ne mai sperie

Pe părintele Bogdan Ivanov l-am găsit într-o dimineață, în biserica „Înălțarea domnului”, unde acesta slujește de 15 ani. Chiar dacă nu era nicio sărbătoare,...

Tanti Livia – bătrânica ce încearcă să supraviețuiască cu ajutorul „darurilor naturii”

Pe tanti Livia am întâlnit-o într-o dimineață ploioasă, pe străzile Clujului. La cei 61 de ani, încerca să îi convingă pe trecători să îi...

Yoga și „India secretă”, prin ochii Monicăi: a vrut să fie ghid turistic, dar a devenit ghid pentru oameni, în călătorii interioare

Monica Filip e o mamă din Cluj, care și-a schimbat viața la 180 de grade după ce a descoperit beneficiile yoga. Obișnuia să lucreze...

Roxana își deschide sufletul și grădina pentru cei care vor o experiență autentică în mijlocul naturii

Vă amintiți de Roxana, care a dat blocurile gri din Cluj pe un colț de rai rural? Ei bine, bistrițeanca își deschide sufletul și...

Din Burundi, în România: Aventura „clujeană” a Dianei

Diane Roman Inamahoro are 35 de ani, este mamă a 4 copii, este originară din Burundi iar acum 11 ani s-a mutat la Cluj....