Malurile Someșului în zona cartierului Grigorescu din Cluj-Napoca își modifică, zi de zi, forma și culoarea. Se conturează deja unul dintre cele mai mișto locuri de promenadă din oraș.
Autoritățile locale pregătesc, pe malurile Someșului, unul dintre cele mai faine locuri de promenadă din oraș. Proiectul este unul de consolidare și modernizare a malurilor, „funcțiunea” de promenadă fiind un bonus. În Parcul Rozelor, Mănăștur, este amenajat un pod care va lega cartierul de Grigorescu.
La proiect se lucrează de aproape doi ani, iar în unele zone deja putem vedea cum va arăta zona de promenadă. Cele aproape 15 hectare de maluri care trebuie amenajate au fost împărțite în șapte tronsoane, respectiv Strada Donath – strada Mirăslău, Strada Mirăslău – strada Petuniei, Strada Petuniei – Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” – Podul Garibaldi, Strada Muzicescu, Strada 1 Decembrie 1918, Zona Hotel Napoca, Strada Mamaia, Strada Dragalina, Zona Camerei de Comerț și Industrie.
Banii pentru proiect au venit din fonduri europene. Dacă la început, proiectul costa 97,8 milioane de lei, în final a fost anunțată o sumă mai mare, motivul fiind schimbarea prețurilor la materialele de construcție: 123 de milioane de lei fără TVA.
Și acest obiectiv se vrea unul smart, așa că în zonă va exista WI-FI gratuit, stații de încărcare pentru vehiculele și autovehiculele electrice, dar și stâlpi de iluminat inteligenți. Pentru copii, vor fi montate locuri de joacă, vor exista bănci moderne, cu încărcătoare și se vor planta copaci, iar spațiul verde va fi amenajat.
În acest moment, lucrările se apropie de final. Până în apropierea Parcului Babeș, malurile sunt deja consolidate. Noutățile sunt terasele suspendate deasupra Someșului, un loc care va fi numai bun pentru cei care fac un picnic sau ies romantic, aproape de (încă) sălbăticia râului.