Profesorul universitar Teodor Rus ne-a povestit cum a construit primul calculator la Cluj, alături de colegii săi de la Institutul de Calcul din Cluj.
„În 1960, când am terminat eu Facultatea de Matematică, am fost repartizat ca cercetător stagiar la Institutul de Calcul din Cluj. Institutul era condus de academicianul Tiberiu Popovici. La facultate nu făcusem cursuri de calculatoare, pentru că erau considerate „unelte burgheze” pe atunci.
Dar Tiberiu Popovici nu asculta de politica vremii, el făcea știință și începuse atunci să studieze cum se construiesc calculatoarele. Alături de el era Rosman Manfred, care era inginer, și Emil Muntean, matematician. În 1958 ei au pus la punct MARICA – o jucărie foarte simplă, predecesorul computerului pe care l-am construit noi în anii următori…”
Așa își începe povestea profesorul universitar Teodor Rus – profesor emerit al prestigioasei Universități din Iowa (USA).
La cei 84 de ani ai săi, profesorul petrece în fiecare an câteva săptămâni la Cluj și își amintește și acum anii în care, alături de colegii săi, scria istorie în IT.
Teodor Rus a absolvit Universitatea Babeș-Bolyai unde și-a susținut și doctoratul în Matematică și Informatică, în 1965.
A predat la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultate de Matematică și Informatică, între anii 1964-1968. A fost directorul Laboratorului Software la Institutul de Tehnică de Calcul Cluj-Napoca (1974 – 1982).
A fost Visiting Professor, la Departmentul de Computer Science, la Stirling University (Scoția) în 1980 și Visiting Associate Professor la Departmentul de Informatică al Universității din Iowa, între 1982 – 1983.
A susținut cursuri la Universitatea din Saarland, Departmentul de Matematici Aplicate și Informatică din Saarbrücken, Germania (1972), dar și la Institutul de Informatică al Academiei din Beijing (1979).
Din 1983 s-a stabilit în Iowa City, fiind profesor universitar la Iowa University, până în 2012, când s-a pensionat.
Primul calculator electronic era practic un dispozitiv automat de calcul cu transzistori. A fost construit la Cluj, în 1962, de o mână de specialiști de la Institutul de Calcul din Cluj. A fost un produs original care a urmat „strămoșului” său – MARICA – dispozitivul de calcul construit aici în 1959.
Se numea DACICC 1 – inspirat de inițialele instituției în care a fost creat: Dispozitiv Automat de Calcul al Institutului de Calcul din Cluj.
Avea drept caracteristici o viteză de 1000 de operații pe secundă și o memorie stocată pe inele de ferite. Era un tip de memorie cu acces direct, ceea ce astăzi numim memoria RAM. Era formată din mici inele din materiale magnetice și fire . Fiecare inel se putea polariza magnetic în cele două sensuri, asociate stărilor „0” și „1”. Astfel se putea stoca 1 k de informație, concentrată în 4 octeți.
Magnetizarea, numită operație de scriere (respectiv testarea polarizării magnetice, numită operație de citire, se făcea prin fire care traversau inelele de ferită, prin care circulau impulsuri de curent electric. Prin impulsuri corespunzătoare inelele puteau fi magnetizate într-un sens sau altul. Impulsul de citire distrugea starea inelului respectiv. După citire, polarizarea trebuia refăcută printr-o operație de scriere.
Programarea se făcea în sistem binar și autocode – a mai explicat profesorul Teodor Rus.
Primul calculator de acest tip a fost construit la Cluj empiric, fără niciun fel de documentație. Din echipă făceau parte inginerii electroniști Gheorghe Farkas, Mircea Bocu, Bruno Azzola și matematicienii care au scris primele programe pentru acest calculator: Teodor Rus, Emil Muntean și Liviu Negrescu.
Calculatorul a fost construit pentru a rezolva probleme practice din economie. De pildă – planificarea, recoltarea și prelucrarea sfeclei de zahăr din întreaga țară a fost modelată în anii 1964-1965 ca problemă matematică (de optimizare), și rezolvată la acest calculator, aducând beneficii economice importante.
Calculatorul a constituit baza formării a numeroși matematicieni de la Institutul de Calcul, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Potrivit Institutului Tiberiu Popoviciu, aici s-a format ceea ce a devenit rapid cunoscut în țară și peste hotare drept Școala de Analiză Numerică și Teoria Aproximării.
Performanțele acestui calculator și reputația colectivului au făcut ca în anul 1964 Institutul Central de Cercetări Agricole din București să comande construirea unui calculator mai performant.
Era vorba despre DACICC 200. Contractul pentru acest dispozitiv de calcul se ridica la o valoare de 3.482.000 lei. Era echivalentul a 580.000$, raportat la cursul din 1964.
A fost cel mai performant calculator construit în țară, pe baza unui proiect și cu materiale autohtone, până la fabricarea calculatoarelor Felix, în anii ’70, sub licență.
„Cât am lucrat să construim DACCIC 200, legendarul matematician Grigore Moisil ne vizita cu regularitate, la Cluj. Venea cu trenul, mă suna și mă ruga să planific o întâlnire la Continental. Acolo îi plăcea foarte mult. Era suficient să scap o vorbă despre venirea lui Moisil la Cluj unor amici, pentru ca în timpul cinei, la masa noastră să se adune zeci de persoane care se delectau cu vinul și umorul lui Moisil. Toată lumea știa unde este Moisil la cină. Iar lui îi plăcea să fie înconjurat de tineri cu idei și umor – nu doar la catedră, ci și la restaurant…
După ce am terminat de construit DACICC 200, Moisil și-a rărit vizitele la Cluj. Dar eu mergeam des la București și ne întâlneam la restaurantul Casa Oamenilor de Știință.
La COȘ, așa îi spunea toată lumea. Moisil era acolo ca la el acasă. Îl cunoșteau toți chelnerii… Venea acolo cu soția lui, Viorica, iar pe lângă ei se adunau mulți matematicieni din București sau de prin alte orașe, care se nimereau să fie atunci în București. Erau seri memorabile…! Moisil ne povestea cu umorul său proverbial, o mulțime de întâmplări…”, își amintește Teodor Rus.
În scurt timp, calculatoarele au devenit adevărate vedete. Dar au adus cu ele și invidii, și chiar conflicte, între profesori, studenți și ingineri. „În timp ce în USA calculatoarele existau în universități, la dispoziția studenților, în România ele existau doar în institutele de cercetare. Iar între cercetătorii care construiau calculatoare și profesorii universităților s-a născut un fel de invidie. În România, studenții nu aveau acces la cercetările din institute.
În loc ca cercetarea care a generat construirea calculatoarelor să fie promovată și oferită studenților, profesorii o respingeau. Poate să fi fost ceva motive politice la mijloc…? N-aș putea spune cu certitudine”, ne-a mai relatat profesorul Teodor Rus.
