Malurile Someșului Mic prind contur la Cluj-Napoca, iar lucrările de consolidare, modernizare și înfrumusețare continuă. Până în apropierea Parcului Babeș din cartierul Grigorescu, zona de promenadă este aproape gata, având drept vedete terasele suspendate.
Pe lângă dotări, spații de joacă, zonă de promenadă și alte „artificii” vizuale, pe malurile Someșului sunt deja amplasate așa-zisele terase suspendate. Sunt încăpătoare, consolidate bine și te duc, în multe zone, deasupra apei.
Terasele sunt potrivite pentru diferite activități, în special dacă grupurile sunt… restrânse. Ce poate fi mai frumos decât să te bucuri de liniștea Someșului, direct în oraș
De asemenea, oricine poate da o fugă până la cel mai apropiat magazin pentru mici cumpărături, iar imediat se-ntinde o pătură și se organizează cel mai fain picnic, deasupra Someșului.
Câteva date despre proiectul de reabilitare a malurilor Someșului:
La proiect se lucrează de aproape doi ani, iar în unele zone deja putem vedea cum va arăta zona de promenadă. Cele aproape 15 hectare de maluri care trebuie amenajate au fost împărțite în șapte tronsoane, respectiv Strada Donath – strada Mirăslău, Strada Mirăslău – strada Petuniei, Strada Petuniei – Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” – Podul Garibaldi, Strada Muzicescu, Strada 1 Decembrie 1918, Zona Hotel Napoca, Strada Mamaia, Strada Dragalina, Zona Camerei de Comerț și Industrie.
Banii pentru proiect au venit din fonduri europene. Dacă la început, proiectul costa 97,8 milioane de lei, în final a fost anunțată o sumă mai mare, motivul fiind schimbarea prețurilor la materialele de construcție: 123 de milioane de lei fără TVA.
Și acest obiectiv se vrea unul smart, așa că în zonă va exista WI-FI gratuit, stații de încărcare pentru vehiculele și autovehiculele electrice, dar și stâlpi de iluminat inteligenți. Pentru copii, vor fi montate locuri de joacă, vor exista bănci moderne, cu încărcătoare și se vor planta copaci, iar spațiul verde va fi amenajat.
FOTO Încă un pic și e gata! Cum arată cel mai nou și mișto loc de promenadă din Cluj: