0.8 C
Cluj-Napoca
joi, noiembrie 21, 2024
spot_img
AcasăClujul urbanUnde va fi construit Spitalul Regional de Urgență Cluj?

Unde va fi construit Spitalul Regional de Urgență Cluj?

spot_img

Spitalul Regional de Urgență Cluj a ajuns din nou pe rampa publică și nu doar că e realizabil, dar are o locație, buget, planuri și promisiuni. Proiectul costă peste jumătate de miliard de euro și va avea o clădire mastodont.

Primăria Florești își asumă construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj pe teritoriul comunei sale. Proiectarea spitalului a fost finalizată, ulterior fiind anunțat că va fi construit și că primește în decursul acestor zile avizul de construcție.

Clădirea spitalului va fi impozantă, având șapte etaje din care două subterane. Are o capacitate de 849 de paturi, 81 de ATI și un heliport. Investiția în Spitalul Regional de Urgență-Cluj, se ridică la 540 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional. 305 milioane provin dintr-un împrumut al Băncii Europene de Investiții.

Noul spital va fi dotat cu o unitate de mari arși, cu 12 paturi, iar șase dintre ele cu propria sală de operație. 60 de paturi vor fi parte a Unității de Primiri Urgență și 22 de camere vor fi de imagistică, potrivit site-ului oficial al spitalului, spitalregioalcluj.ro.

Primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu, a comunicat faptul că întreaga construcție va fi finalizată în patru ani de la semnarea contractului de execuție.  Centura Metropolitană a Clujului, parte integrată în Autostradă, va trece în apropierea Spitalului Regional de Urgență Cluj, astfel cele trei obiective mari sunt unite într-un singur punct.

 

 

Foto: Spitalul Regional Cluj

 

Articole asemănătoare

Yoga și „India secretă”, prin ochii Monicăi: a vrut să fie ghid turistic, dar a devenit ghid pentru oameni, în călătorii interioare

Monica Filip e o mamă din Cluj, care și-a schimbat viața la 180 de grade după ce a descoperit beneficiile yoga. Obișnuia să lucreze...

Roxana își deschide sufletul și grădina pentru cei care vor o experiență autentică în mijlocul naturii

Vă amintiți de Roxana, care a dat blocurile gri din Cluj pe un colț de rai rural? Ei bine, bistrițeanca își deschide sufletul și...

Din Burundi, în România: Aventura „clujeană” a Dianei

Diane Roman Inamahoro are 35 de ani, este mamă a 4 copii, este originară din Burundi iar acum 11 ani s-a mutat la Cluj....

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

cele mai recente

Domnul Alexandru, fost asistent medical la Spitalul CFR: „Unde doctorii nu dau nicio șanșă, îți oferă Dumnezeu una…”

Pe domnul Alexandru l-am surprins într-o după amiază în centrul Clujului, privind cu melancolie în jur. Am aflat că este nostalgic după vremurile demult...

Preotul și lectorul universitar Bogdan Ivanov: După Învierea domnului Iisus Hristos, moartea nu trebuie să ne mai sperie

Pe părintele Bogdan Ivanov l-am găsit într-o dimineață, în biserica „Înălțarea domnului”, unde acesta slujește de 15 ani. Chiar dacă nu era nicio sărbătoare,...

Tanti Livia – bătrânica ce încearcă să supraviețuiască cu ajutorul „darurilor naturii”

Pe tanti Livia am întâlnit-o într-o dimineață ploioasă, pe străzile Clujului. La cei 61 de ani, încerca să îi convingă pe trecători să îi...

La povești cu domnul Teodor, despre Dumnezeu, bărbații de altădată și Epoca de Aur

Postul Paștelui are o însemnătate foarte mare pentru mulți dintre noi. Înseamnă mult și pentru domnul Teodor, pe care l-am surprins pe o bancă,...

Povestea Mariei, eleganta profesoară de română care stârnește admirație și la 81 de ani

Pe Maria (81 ani) am surprins-o astăzi, într-o zi însorită de marți, ieșind dintr-un magazin de pantofi. Frumos îmbrăcată și cochet asortată. Ne-a povestit...

Alin Pop, de trei decenii la Radio Cluj, dar și profesor foarte îndrăgit la Științe Politice

Alin Pop ne-a povestit despre începutul carierei sale de trei decenii la Radio Cluj, ascensiunea sa și cariera de profesor atât de îndrăgit, într-un...