Pe fondul celei de-a doua ediții a festivalului „Nopțile Scurt-metrajului Studențesc” (NSS) la Cluj-Napoca, Oameni din Cluj face un stop-cadru asupra juratului Șerban Mark Pop, – totodată student în anul I la Filmologie, în cadrul Facultății de Teatru și Film (FTF) din oraș – care a împărtășit câteva idei despre idealurile și umanitatea în cinematografie, procesul jurizării, parcursul filmului românesc, al producțiilor clujene și multe altele.
De ce criterii ții cont în procesul de jurizare?
Personal, criteriul cel mai important în a juriza (dar și a cronica) un film e elementul uman. Caut mereu chestia aia de care mă pot agăța, de care să pot spune „da, așa e viața”. Asta caut, de obicei. În ce privește jurizarea pentru NSS, am ales alături de ceilalți jurați (Alberto Păduraru, Ion Indolean și Diana Aldea) să atacăm fiecare film din 3 direcții: regie, tehnic și actorie. Cele mai bune filme au câte ceva din toate. Sunt impresionat, sunt bine montate, sunt bine jucate și, cel mai important, au o viziune regizorală distinctă, fresh.
Având în vedere că studiezi la aceeași facultate cu concurenții de la NSS, cât de dificilă e detașarea emoțională în acest proces?
Nu mi-e atât de greu să mă distanțez de prieteniile din acest mediu. Da, sunt la facultate alături de majoritatea regizorilor, cunosc actorii, etc., dar am venit la filmologie fiindcă vreau să mă gândesc la film, ori asta presupune mereu curiozitate. Curiozitatea îmi va fi mereu mai puternică decât prieteniile. Ce a fost mai greu a fost să mă îndepărtez de preferințele personale. Au existat filme cu care n-am putut empatiza și altele care m-au făcut să plâng, dar a fost nevoie să privesc totul obiectiv și să spun „da, e din cauza propriilor traume, propriilor preferințe” și să mă gândesc mai mult la elementele obiective.
Cu ce empatizezi în materie de film și cu ce nu?
Empatizez foarte mult cu poveștile mici despre oameni mici. Sunt un om destul de comod, căruia i-au displăcut mereu lucrurile pretențioase. Mă topesc după povești care fac ceva din puțin, din spații puține, dintr-un concept limitat, din propoziții dramatice bine gândite. La OneWorldRomania am văzut un documentar numit „Soy Libre”, despre un băiat ieșit din închisoare și readaptarea sa la lume. O poveste despre un om oarecare, dar spusă mai bine decât orice altă poveste pe care am văzut-o de mult timp. Desigur, îmi plac și chestiile conceptuale, dar la rădăcini sunt atras de povești triste despre oameni simpli și atât.
Ce crezi că e necesar pentru a deveni capabil să analizezi un film ca spectator experimentat?
Critica de film e doar viziunea personală nuanțată de niște teorie. Ori asta presupune multe filme vizionate și câteva lucruri citite la bord, deci necesită destul de mult timp. Dar asta nu te face un critic sau un jurat, te face doar un critic/jurat *experimentat*, deci mă bucur că ai menționat cuvântul ăsta. Baza, lucrul cel mai important pentru a face critică e curiozitatea, dorința de merge mai departe, de a analiza. Oricine merge la un film poate fi un critic doar prin a se gândi mai mult la ce a văzut. Asta încerc și eu să fac.
Cum ai ajuns în juriu?
Invitația de la NSS a venit foarte brusc, dar într-un mod foarte frumos. Mi-a scris Robert Kocsis „Vrei să fii jurat la NSS?” și am zis da. O oră mai târziu eram pe afiș alături de restul juraților. Perioada de vizionare a fost și ea foarte scurtă, dar n-a fost prima dată pentru mine, deci nu m-am simțit depășit.
Cum ai răbdare să vizionezi multe filme într-un timp atât de scurt?
Când am fost jurat la OneWorldRomânia, vedeam trei lungmetraje pe zi, unele de aproape 3 ore. Când poveștile sunt mai scurte, de 30 de minute maxim, curg mult mai ușor, cum ar veni. E o paletă mai diversă, mai în concordanță cu modul în care trăiesc de zi cu zi, fugind de la una la alta, vizionând shortform content etc. S-a simțit aproape liniștitor. Jurizarea a decurs și ea foarte repede, nu mai mult de două ore.
Ce părere ai despre parcursul cinematografiei românești? Ce rezervă viitorul pentru actualii actori și producători de film, în opinia ta?
Asta e o întrebare bună, fiindcă nu cred că știe nimeni. Ne aflăm post-Noul Val, ceea ce e destul de înfricoșător. Regizorii fresh de acum 10-20 de ani sunt acum parte din monolit, iar cei noi sunt destul de promițători. Mă aștept la o creștere în ce privește filmul comercial, asta e clar. „Mirciulică” și „Teambuilding” au să devină regula, nu excepția, ceea ce nu e ideal, dar nici rău nu e, deoarece înseamnă mai mulți bani pentru cinemauri. Cât despre cinemaul de artă și noua generație, keep your eyes pealed, există foarte multe voci care chiar au ceva de spus, acum e doar perioada în care ele se maturizează.
Ce crezi că aduce noua generație în filmul românesc, mai exact?
E greu de spus ce aduce nou generația nouă, fiindcă nu e încă definită. De-asta spun că ei acum se maturizează. Încă nu s-a găsit acel manifest, ci mai degrabă tatonăm terenul în tot felul de direcții. Ce am observat peste tot, însă, e că suntem foarte curajoși, tematic și vizual. Uneori poate trebuie temperat și adunat tot curajul și toate ideile, dar ele măcar există, iar asta e mai important decât orice.
În Cluj ce ai observat că se întâmplă în materie de film?
Clujul e foarte promițător. FTF-ul începe să-și găsească identitatea, egalând și chiar depășind (zic eu) ce poate să ofere UNATC-ul în unele domenii. Datorită acestei ascensiuni, crește și interesul în cinema. Mai multe proiecte, mai multă lume, etc. Merită menționate aici și Cinema Victoria, și Cinema Arta, care au avut o revigorare în ultimii ani și care sunt acum cinemauri arthouse foarte veritabile cu un program excelent.
Revenind la NSS, care a fost experiența ta la prima ediție a festivalului?
La prima ediție am fost doar spectator, din păcate, dar m-am simțit foarte bine. Au fost câteva filme care m-au pus pe gânduri și m-au făcut să mă întreb „eu ce aș fi premiat?”. Când m-au chemat în juriu, s-a simțit foarte catartic și, ca norocul, au fost multe filme la fel de bune, dacă nu mai bune.
Te-ai gândit să participi în viitor cu un proiect propriu la vreun eveniment de genul? Ce obiective ai mai departe?
Nu m-am gândit să particip, nu. Interesul meu a mers mai mult înspre critică și cercetare decât înspre scris scenarii/produs. Da, am câteva scenarii cu potențial, dar nu sunt foarte curios. Mai degrabă am în vedere cercetarea și analiza. Lucrez la un proiect de video essays în mediul online, pentru a populariza cinemaul pentru mai mulți oameni.
Ce face cinemaul să fie atât de important pentru tine?
Nu atât cinemaul, cât poveștile în general, sunt cea mai bună, mai ușoară și mai naturală modalitate de a cunoaște lumea. Vreau să fiu și eu parte din procesul ăsta, din procesul de a le deconstrui și a dezvălui ce se află în spatele laturilor puțin mai greu de descoperit.
Șerban Mark Pop e jurat al festivalului NSS, alături de criticul Alberto Păduraru și regizorii Ion Indolean și Diana Aldea. Șerban a intrat în lumea cinemaului prin concursul ProScenium, care se desfășoară în prezent și îi încurajează pe toți liceenii să aplice. A câștigat competiția de 2 ori cu analize de film. Ulterior a participat la proiectul ZLP, fiind jurat la OneWorldRomania și selecționer la Super. Acum este student la filmologie și scrie cercetări academice despre etica în cinema, prima sa lucrare urmând să fie publicată în ediția următoare din Revista Transilvania. Totodată, scrie cronică de film pentru Dissolved Magazine, care se va relansa curând, iar timpul liber și-l ocupă la Reactor de creație și experiment, unde e coordonatorul echipei de voluntari.
