Pe Maria (81 ani) am surprins-o astăzi, într-o zi însorită de marți, ieșind dintr-un magazin de pantofi. Frumos îmbrăcată și cochet asortată. Ne-a povestit despre cariera și marea ei dragoste pentru limba română. 

Doamna Maria s-a născut în județul Bistrița-Năsăud. „De mic copil am știut că asta este menirea mea, pentru că iubeam mult limba maternă. În clasa a VII-a, am venit în Cluj, la o soră de-a mamei mele.

Am urmat studiile Colegiului Național „George Coșbuc”, iar după terminarea liceului, am intrat la Facultatea de Filologie… Eram foarte motivată să acumulez cunoștințe noi„, ne-a povestit profesoara cu nostalgie în glas.

La scurt timp după terminarea facultății, a profesat în învățământ, într-o localitate de lângă Cluj, îndeplinindu-și visul de a fi profesor.

Din păcate, după un timp a fost nevoită să întrerupă profesia la care visase atât de mult și care a făcut-o atât de fericită. A intervenit o problemă de sănătate.

„Am avut probleme de sănătate cu vocea, am ajuns să nu pot scoate niciun sunet. A fost ceva ce nu a ținut de mine, așa a vrut Dumnezeu. Când am plecat din învățământ, copiii au dat un banchet de despărțire și de regret pentru plecarea mea.

Mi-a părut foarte rău și mie, dar așa a fost să fie… Încă mă mai întâlnesc cu foști elevi, care își amintesc de mine. Iar bucuria revederii este așa de frumoasă…”, ne-a mărturisit doamna Maria.

Maria și-a găsit apoi un loc de muncă pe care să-l iubească la fel de mult. Într-o bibliotecă din Cluj.

Era înconjurată de liniștea cărților pe care, de asemenea, le iubea dintotdeauna.

„La început, nu credeam ca voi rămâne atâta timp la bibliotecă. Dar m-am căsătorit, am avut copii și nu mai puteam face naveta, cum făceam când eram profesoară…”

Maria are 4 copii. Din păcate, unul dintre ei s-a stins, la fel ca soțul ei, după cum ne-a  șoptit, cu ochii în lacrimi.

Dorul și lipsa ființelor iubite plecate din această lume sunt apăsătoare, însă Maria trăiește acum cu bucuria pe care i-o aduc ceilalți trei copii. Îi așteaptă cu drag, de fiecare dată când o vizitează. 

„Chiar dacă nu sunt în Cluj, copiii mă vizitează des. Mă sună zilnic. Sunt atât de bucuroasă ca îi am pe ei alături…!”, ne-a mărturisit profesoara de limba română. 

Am înțeles, privind-o, cât este de emoționant ca – după zeci de ani de la apariția în viața unor copii, aceștia să te recunoască încă pe stradă și să se bucure sincer de întâlnire…