Mike Murray, profesor acreditat de cursuri budiste, masterand al Școlii de Studii Orientale și Africane a Universității din Londra și membru al Societății Regale Asiatice, a venit în vizită la Centrul Budist „White Mahakala” din Cluj-Napoca, unde a susținut o serie de ateliere și meditații ghidate.

Pentru că a venit cu o experiență de aproape 40 de ani în studiul și practica budistă din tradiția tibetană Gelug și pentru că stresul și agitația devin o normalitate care afectează sănătatea, am discutat cu Mike, spre finalul șederii sale la Cluj, cu intenția de a da mai departe câteva sfaturi celor care țintesc să fie zen sau, cel puțin, mai liniștiți.

De unde până unde zen

Înainte de a trece la sfaturile pentru o viață mai zen, aș vrea să știu: ce înseamnă la origini, în tradiția budistă, să fii zen?

„Zen” are mai multe înțelesuri, dar la bază înseamnă concentrare. Vine de la termenul chinezesc „chán”, care derivă, la rândul său, din cel sanscrit, „dhyāna”, în toate aceste limbi referindu-se la o stare a minții aflată în echilibru. Acum se folosește mai mult cu sensul de „relaxat”, „calm”, ceea ce este în regulă, nu trebuie să fie fix.

De altfel, nimic nu e fix. Aici sensurile sunt apropiate, dar multe lucruri sunt interpretate total diferit în alte culturi. De exemplu, în Paris, Budapesta, dar și alte locuri din lume, există Buddha Bar-uri, adică pub-uri care au o statuie uriașă a lui Buddha, în fața căreia se află un bar plin cu alcool. Budiștii se îngrozesc, e ca și cum ortodocșii l-ar vedea pe Iisus răstignit într-un local. Dar astfel de locuri există, unora le place. Revenind la zen, înseamnă concentrare și relaxare.

De ce e importantă concentrarea?

Nu știu dacă ea în sine e importantă, ci mai degrabă felul în care o folosim. Că suntem aglomerați. Dimineața ești stimulat de muncă, poate ai și radioul pornit, mintea e ocupată tot timpul și are nevoie să se mai și oprească. Asculți muzică pop?

Au Rema și Selena Gomez o melodie, „Calm Down”. Ascult-o acasă, e bună și spune fix ce vreau eu să zic, că uneori avem nevoie doar să ne calmăm puțin. Problema cu viețile ocupate e că nu ne concentrăm suficient. Cunosc un caz în care o persoană s-a sinucis, iar prietenii ei, deși o iubeau mult și regretă pierderea, au fost șocați. Nu știau că suferea, pentru că nu erau cu adevărat acolo. Dacă ne suprastimulăm cu informații și treabă, nu mai suntem acolo pentru ceilalți. Uite, încă o recomandare muzicală: Libianca – People. E o cântăreață afro, melodia e despre vicii, iar videoclipul trebuie văzut. Acolo gătește o masă pentru prietenii ei și, la final, prietenii îi scriu că nu mai pot veni. Sunt o piesă și un videoclip cu mesaj.

Sfaturile lui Mike pentru o viață mai zen: „Toate sunt metode, nu lucruri necesare”

Acum că am clarificat sensul cuvântului „zen” și importanța concentrării, înțeleg că meditația apare ca un exercițiu de zen.

Da, așa e.

Ce recomanzi celor care vor să mediteze dar nu știu de unde să înceapă?

Le recomand doar să se oprească. De exemplu, după rutina de dimineață, alocă-ți 5 minute doar să stai. Nu trebuie să nu te gândești la nimic, e suficient să stai, iar dacă apar gânduri, înlocuiește-le mai bine cu motivații pentru ziua respectivă. Fără lista cu lucruri de făcut, ci doar motivații mai înalte: „azi sunt mai bun”, „azi sunt mai răbdător” și așa mai departe – asta să fie ceea ce să gândești, dacă îți iei 5 minute de meditație. Trebuie să stai jos, în spațiul tău, să-ți dai spațiu, să te relaxezi. Din când în când, e bine să alegi să nu mai alergi dintr-o parte în alta. Mulți ajung acasă de la muncă și încep să gătească sau să se ocupe de alte treburi. În loc să facă asta imediat, o pot face după ce stau 5 minute pur și simplu. Fiindcă noi nu mai mergem, noi alergăm. Lasă-ți un spațiu gol în viață și umple-l cu ceva frumos, care te inspiră, să te scoată din acest ciclu de „mănânc-consum-dorm-muncesc”.

Recomanzi extinderea timpului după o perioadă? Adică în loc de 5 minute zilnic, să stai câte 10-15 sau mai mult după ce integrezi asta în rutină?

Nu recomand asta dacă se întâmplă mecanic. Vine de la sine sau rămân 5 minute în continuare. Important e să încerci. Restul vine natural. Vezi cum funcționează cele 5 minute în fiecare zi timp de o lună, apoi vezi dacă vrei să ajustezi ceva și dacă îți permite realist programul. S-ar putea ca 30 de minute să nu își facă suficient loc, dar noi să vrem mai mult și astfel să ruinăm ziua. Deci 5 minute de inspirație, liniște, chiar și rugăciune, orice te scoate din agitație funcționează, trebuie să găsești ce funcționează pentru tine.

Ce rol joacă muzica în toată discuția cu zen-ul? Ai vreo recomandare anume pentru cele 5 minute de stat?

Dacă mergi la un salon de masaj, e foarte posibil să auzi muzică de relaxare sau cu sunete de balene. Pentru unii funcționează, pentru alții e mai plăcut să asculte o melodie pop, depinde, e doar un exemplu. Pe mine mă prind și cântecele pop și cele clasice. Eram la un moment dat în India, mergeam într-o dubiță cu mulți călugări de la o mănăstire la alta și cineva a pus o casetă cu muzică rap. Pentru călugări, rap-ul sună ca chanting-ul. Ei nu înțelegeau versurile obscene și dădeau din cap. Era ritmul vocii care crea starea asta. Pentru mine, înțelegând engleza, era complicat – îmi spuneau „e muzică bună, nu?” și nu știam cum să răspund, ținând cont de mesaj. Dar cumva, se pare că până și melodiile acelea au găsit o cale spre ceva pozitiv. Trebuie să găsești ce te înalță pe tine.

Dacă nu funcționează statul în loc sau încă nu ai găsit muzica aceea care te înalță, ce alternative există?

Dacă nu merge cu meditația, adică statul pur și simplu, aleargă. Poți fi zen alergând. Am un prieten care stă la oraș și se retrage în munți când poate, doarme acolo și aleargă. Îl înalță. Pentru unii funcționează mai bine alergatul, că se concentrează pe activitate, iar pe lângă, e benefic și pentru sănătate, alimentează energia corpului. Totuși, unii s-ar îngrozi la gândul unei ture de alergat de dimineață, chiar și pentru 5 minute, deci funcționează pentru cei care se concentrează mai bine prin mișcare decât prin stat. E o chestiune de timp și experimentare până când îți dai seama ce e cel mai eficient pentru tine.

La ce te referi când vorbești de energie și ce legătură are ea cu mișcarea, în concepția budistă?

E greu să definești energia. E ceva ce simți. Simți când ai energie sau blocaje, mai ales dacă studiezi sau practici yoga, fiindcă așa ajungi să înțelegi, din propria experiență, că dincolo de corpul vizibil mai e corpul energetic, ceva mai subtil, cu centre de energie (chakre) dispuse pe tot corpul. Yoga funcționează pentru cei care se concentrează mai ușor prin mișcări conștiente.

Deci nu recomanzi yoga tuturor?

Recomand tuturor să încerce diferite lucruri și să vadă ce funcționează pentru ei. Nu te înscrie în locuri doar că ți-a venit în minte să-ți schimbi stilul de viață peste noapte. Urmează să mergi la un centru budist ca acesta, de exemplu. Nu porni cu gândul că o să devii un budist adevărat, așteaptă întâi să vezi dacă te regăsești în comunitate. Dacă te simți bine, revino. Dacă nu, încearcă altceva, vezi alți oameni, până găsești ceea ce ți se potrivește.

Atunci să vorbim despre program și rutină. Am auzit și bune și rele. Cum se raportează budiștii la ele?

În perspectiva budistă e importantă rutina. Adică să ai un program de care să te ții cât de cât, unde să ai anumite părți ale zilei pentru diferite activități. Pentru că opusul rutinei e haosul. Iar o viață haotică nu ne ajută, cu certitudine. Nu te ajută dacă te trezești seara, faci noapte albă, apoi dormi 2 zile. E rău pentru sănătate. E în regulă să te mai abați de la regulă, important e ca în majoritatea timpului să ai un interval orar pentru fiecare activitate, ca să mănânci regulat, să nu sari peste mese sau să le mănânci la ore diferite. Corpul devine confuz și nu o să mai funcționeze dacă ai un stil de viață haotic. Programul e important pentru sănătate și pentru zen.

Ce altceva mai e necesar ca să avem o viață mai zen?

Necesar e greșit. Îți trebuie spațiu, zen, pace. Asta se poate întâmpla cu muzică, meditație, cu o carte, cu o plimbare afară. Toate sunt metode, nu lucruri necesare. Fiecare are metoda lui care îl înalță. Aici aș adăuga, mai degrabă, bucuria. Bucură-te conștient de orice îți place. Eu mă trezesc cu clopotele bisericii lângă care stau. Îmi place sunetul de clopote și mă bucur când îl aud. Apreciez momentul. La asta mă refer, să fii conștient, să menții bucuria aia. E totul ușor. E lumină. Bucuria e importantă pentru că poate rămâne cu tine să îți amintească de oamenii buni din jur. Venind din Londra aici, am observat cum porumbeii stau la picioarele trecătorilor, ceea ce nu se întâmplă acolo, fiindcă oamenii îi urmăresc și se sperie. Porumbeii de aici sunt mult mai zen, ceea ce face și atmosfera să fie mai zen, mai frumoasă. Îmi place, stau și mă bucur de ea, trăiesc în ea.

Ce recomanzi celor care se simt vinovați pentru momentele în care s-ar putea bucura, dar nu o fac?

Cauza problemei e ideea că trebuie să faci un anumit lucru. Nu trebuie să faci nimic, e în mintea ta. Doar întreabă-te de ce. Uneori pocăința e încurcată cu vinovăția. Vinovăția nu ajută cu nimic. Ori regreți ceva, ori nu. Vina vine atunci când cineva îți spune ce să regreți. Nu ești tu, e vocea altuia în mintea ta. Așa ajungi să te simți prost că te bucuri și e păcat. E atât de puțină fericire în lume, că orice strop în plus e cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla. Întreabă-te de unde vine sentimentul de vinovăție când te bucuri și dă-ți voie apoi să fii fericit până la capăt. Bucură-te de fericire.

Dacă faci o meditație pentru iubire, începe cu tine. Pune-ți intenția să fii fericit apoi oferă asta și prietenilor. Ce s-a întâmplat cu societatea noastră e că undeva ne-am pierdut iubirea de sine. Dacă începi meditația, s-ar putea să te confrunți la început cu gândurile astea, cum că nu poți fi fericit cu atâta suferință în jur. Dar dacă nu poți fi fericit, cum poți da fericire în jur? Să zicem că mă trimiți pe mine, un străin, la un magazin să iau zacuscă. Mă pot întoarce cu absolut orice, poate mă păcălește vânzătorul și aduc altceva. Tu îmi zici că nu e zacuscă. Așa și intenția de „azi sunt fericit”, „sunt eliberat de suferință” („may I be happy”, „may I be free from suffering”). Sună egoist, știu. Dar nu ai cum să oferi ceva altcuiva până nu știi și tu ce e. Și dacă nu simți fericire sau iubire pentru tine, când încerci să oferi, e plat, nu ajunge cum trebuie.

Despre Mike Murray

Meditație, alergat, yoga, muzică, plimbări, cărți, iar lista continuă. Sunt multe metode pentru a ajunge la aceeași destinație: zen, iubire de sine și bucuria de a fi, pe care să le poți da mai departe. Cam acesta e mesajul lui Mike Murray pentru cei care se simt copleșiți de agitație. Doar 5 minute pe zi de stat, prin simplul fapt că permit crearea unui spațiu de concentrare bun pentru setat intenții, sunt suficiente ca să reduci stresul.

Important este, în opinia lui, să ai un program și să încerci mai multe metode până descoperi acel ceva care te înalță – uneori poate fi o melodie de la Selena Gomez, momentul când îți dai seama ce frumos e că te plimbi printre porumbei, sau când te trezești cu un acoperiș deasupra capului, concluzia fiind să te bucuri și să te iubești, ca să emani bucurie și iubire în jur.

Potrivit site-ului whitemahakala.ro, al Centrului Budist din Cluj-Napoca ce a găzduit întâlnirea mea cu Mike, profesorul îmbină tradiția budistă tibetană cu rigoarea academică britanică și cu o perspectivă modernă. A fost parte din echipa Centrului Budist Jamyang din Londra încă din 1979, în diverse roluri, printre care coordonator de programe spirituale și, pentru scurt timp, director.

Are aproape 40 de ani de experiență în studiul și practica budistă în tradiția tibetană Gelug. Este, totodată, profesor acreditat de cursuri budiste la nivelurile introductiv și mediu-avansat în structura educațională a Fundației pentru conservarea tradiției Mahayana (FPMT), o organizație budistă tibetană în tradiția Sfinției Sale Dalai Lama.

„S-a născut în Sri Lanka și a fost interesat de budismul tibetan încă de când era adolescent. Mike și-a obținut masteratul la Școala de Studii Orientale și Africane a Universității din Londra și este membru al Societății Regale Asiatice. De-a lungul anilor, a avut norocul să cunoască și să primească învățături și inițieri de la Sfinția Sa Dalai Lama, Lama Yeshe și Lama Zopa Rinpoche, precum și de la mulți alți lama. A fost incredibil de norocos să viziteze Tibetul Central în 1987 cu o bursă a Academiei Britanice și a vizitat, de asemenea, unele dintre mănăstirile tibetane Gelug din India.

Deși totul sună foarte serios, amintiți-vă, înainte de toate, atunci când începeți această călătorie, că studiul și practica ar trebui să fie activități plăcute. Să fie cu bucurie.”, se mai arată pe site.

Dacă vrei să fii la curent cu activitățile de la Centrul Budist, poți consulta programul cu un click aici sau poți urmări pagina de Facebook, unde se anunță toate evenimentele și invitații noi.

Foto: Centrul Budist ”White Mahakala” – Facebook