Dréa Yang nu mai are nevoie de introducere. În partea întâi a interviului, care poate fi citită cu un click aici, aceasta a trecut în revistă câteva idei despre despre cum se percepe ca DJ și ce caută în muzică, inserând pe alocuri concepții despre viață, care vor fi explorate mai amănunțit în acest articol, a doua și ultima parte a interviului.

Fiindcă are constant activitate ca angajat full time și DJ în timpul liber, găsirea echilibrului între muncă și odihnă este esențială, cu atât mai mult cu cât este implicată viața de noapte.

„Echilibrul mi-l creez. În timpul săptămânii încerc să nu mă consum prea tare și să calculez fiecare secundă, să mă odihnesc, să mănânc cât de cât ok, să îmi fac timp să găsesc muzică nouă. Îmi organizez viața ca și cum organizez petreceri”, precizează ea.

Contează și faptul că are un job cu care este fericită. În prezent, lucrează la o firmă de mobile gaming în postul de community manager, unde se ocupă de postări și de partea de promovare pe rețelele de socializare, folosindu-și creativitatea pentru a menține comunitatea activă.

„Programul e mai flexibil, nu e chiar de la 9 la 17, poate oscila, e un mediu deschis, în care se știe ce fac în timpul liber, mă simt în siguranță și susținută și asta contează foarte mult. La alte locuri de muncă nu știau că sunt DJ, poate că m-ar fi judecat, dar acum am un coleg care pune și el muzică”, împărtășește Dréa.

Înainte a fost angajată la altă firmă, din Statele Unite ale Americii, dar cu sediu și în România, unde se ocupa de facturi medicale. A lucrat și ca barman, ospătar, real estate analyst și într-o firmă de asigurări, pe partea de vânzări.

„Nu a funcționat absolut deloc, nu pot să vând ceva în ce nu cred”, punctează ea.

Psihologia lui Dréa după 2 ani de facultate: „Aplic ideile într-un alt loc”

De facultate s-a lăsat după 2 ani, fiindcă nu s-a regăsit în sistem, ajungând să exploreze mai târziu latura psihologică, prin muzică.

„Când sunt foarte pasionată de ceva îmi dau tot sufletul. În facultate am găsit un mediu robotic, rigid, matematic. Profesorii nu îmi inspirau neapărat curiozitatea, prezentau lecția și asta era tot. Au fost și câțiva care nu făceau așa și chiar am încercat, dar mergeam la cursuri și simțeam că nu pot continua”, explică Dréa.

Inițial, se gândea să urmeze Facultatea de Litere, pentru că citea mult în liceu, dar știa că nu i-ar fi plăcut să devină profesoară.

„Generațiile se schimbă foarte mult și nu cred că aș fi fost potrivită, nu voiam să fiu un profesor rău. Eram nevoită să încep o facultate, dar eram confuză și am crezut că aș putea fi psiholog, dar după ce am ajuns să studiez, mi-am dat seama că nu am răbdare să termin facultatea. Plus că nu aș fi putut să activez ca un psiholog clasic, cu ideile care mi s-au zis, și am simțit să fac asta într-un mod diferit. Apăruse muzica între timp și m-am gândit că aș putea să vindec oamenii prin muzică și să aplic ideile mele de psihologie într-un alt loc, în care mergi să te distrezi, dar și ca să rămâi cu ceva după. E o terapie alternativă prin sunet”, indică ea.

Cultura petrecerilor underground: „Muzica rave poate fi terapeutică”

A constatat că există o componentă terapeutică în ceea ce face ca DJ atunci când se uita la oamenii din jur și vedea că au trăiri intense, confirmate ulterior prin feedback.

„Sunetul are o putere mai mare decât ne dăm seama. E subtil, ajunge în multe locuri. A fost un click, dar nu mai știu exact când, și chiar și acum se întâmplă asta, la orice eveniment vreau să aduc ceva bun pentru oameni.

Există terapie și în cadrul unui rave, dar depinde de cine pune muzică. Sunt mulți DJ care vor doar să se distreze sau să fie în centrul atenției și se poate simți superficial dacă ești în căutare de ceva profund, nu ai ce să iei de acolo. Unii se bazează pe tehnică, unde totul e matematic și deloc spiritual. Depinde cum privești. Muzica de la rave-uri poate fi terapeutică pentru că e repetitivă, te duce cu gândul la muzica din triburi, când oamenii intrau în transă.

Muzica șamanică e foarte asemănătoare cu muzica rave. Ritmurile repetitive la care se adaugă o parte melodică/înălțătoare pot crea ceva terapeutic sau spiritual într-un party, dar nu e ușor. Ca raver, mi se pare important să faci ceva cu experiența de acolo – când ajungi acasă să te gândești ce ai trăit și ce poți face mai departe, ce ai de cules. Rave-urile au deschis trăirile astea în mine și de aceea am continuat să merg”, punctează Dréa.

Cu alte cuvinte, rave-ul se diferențiază de restul petrecerilor prin ritmul dinamic al pieselor. Playlist-urile sunt mai obscure, asemenea locațiilor (hale, păduri) unde se ajunge mai greu uneori, dar, în opinia ei, și călătoria până acolo e o experiență importantă.

Viața de noapte: „Mă văd raver și la 50 de ani”

În timpul liber, când nu lucrează și nici nu mixează la petreceri, merge singură sau cu prietenii la ele.

„Chiar mă duc să dansez, să îmi dau delirul, mai ales dacă îmi place mult muzica. Ajung să mă conectez cu multă lume nouă. Prietenii cu care mergeam cândva la party-uri sunt mai greu de scos din casă acum, s-au pensionat, ca să zic așa. Merg în alte locuri, pe când un raver merge în continuare la party și nu e nimic greșit în asta, fiecare trăiește cum simte”, împărtășește ea.

De altfel, înainte de a fi DJ, e dansatoare la petreceri – așa se autocaracterizează și așa a început totul, cu viața de noapte, iar dacă îi va rezista corpul, se vede raver și la 50 de ani. În liceu mergea la rockotecă, într-o perioadă narată de stări depresive. După ce a ajuns în Cluj, a găsit multe cluburi de muzică electronică unde își petrecea fiecare weekend.

„Am descoperit multe genuri noi, am început să ascult techno și house, apoi psy trance și tekno, ajunsesem într-un grup de prieteni mai obscur, care mergea la petreceri care chiar la început pot părea mai dubioase, dar unde oamenii dansau altfel, comunicau altfel, erau mai deschiși atât în dans, cât și în interacțiunea cu tine. Poate că au și ei blocaje, dar nu sunt vizibile din prima”, adaugă aceasta.

Viața de după noapte: „Fugisem de acasă și m-am întreținut singură ca ospătar”

Blocajul ei a fost orașul natal. Arad era destul de mort când a venit la Cluj, acum simte că s-a mai trezit la viață, dar viața ei rămâne în Cluj, cel puțin deocamdată. Voia să fie printre oameni, după o perioadă îndelungată, marcată de anxietate, depresie și timiditate. Timișoara a fost prima variantă pentru că era mai aproape, dar nu s-a regăsit acolo. Bucureștiul era prea mare pentru ce căuta, iar Clujul a rămas singura opțiune.

„Din primul moment, când am coborât din tren și am ajuns pe Horea, m-am simțit ca acasă. Fugisem de acasă după liceu, am stat la o prietenă și m-am întreținut singură ca ospătar. Eram groaznică, pierdută, rușinoasă, dar cineva m-a acceptat, deși scăpam lucruri pe jos. Întrerupsesem legătura cu părinții și ieșeam după muncă în oraș cu prietenii”, relatează Dréa.

Cu timpul, stilul de viață s-a schimbat. În prezent nu mai citește la fel de des, nu pentru că nu îi mai place, dar nu îi ajunge timpul. Iar când e liberă, preferă să facă muzică.

„Acolo găsesc ce găseam cândva în lectură. Călătoresc în continuare, asta îmi oferea cititul, îmi imaginam scenarii, ceea ce se întâmplă acum prin muzică”, completează ea.

Viața și piața de DJ: „Nu vreau să aduc muzica pe primul loc”

Are multe idei, cândva, înainte de muzică, le transpunea în texte. Scria povești dintre care unele realiste, altele SF, cu scenarii pornind de la viața de zi cu zi, dar editate pe alocuri, cât să nu fie evident că scrie despre ea și oamenii din jur.

„Continui cu muzica. Și cu jobul actual, până într-un anumit punct. Încerc să nu îmi pun un obiectiv anume, ci să văd ce se întâmplă, ca să am un venit cu care să mă ocup de pasiunea pentru muzică. Nu vreau să aduc muzica pe primul loc pentru că aș fi forțată să performez foarte mult.

Nu aș mai avea suficient timp să aloc sufletului și să consider muzica o pasiune. Prefer să pun muzică mai rar, să am timp să caut muzică nouă și să nu fie sursa principală de venit, ca să rămână un refugiu, să nu devină o obligație, cu contract și program de care să depind ca să îmi plătesc chiria. Nu îmi place să plănuiesc lucrurile, sunt pe feeling, haotică. Merg pe unde mă poartă viața.

Sunt și persoane care fac asta full time. În România nu e foarte bine plătit jobul. Dar dacă ești DJ de minimale, ai mai multe oportunități, pentru că se vinde mai bine. Sunt mulți care au o carieră din asta și pun muzică și în străinătate. Eu nu cred că aș putea, ar fi prea mult pentru mine, aș renunța la libertate, la viața mea, aș depinde de multe lucruri ca să supraviețuiesc”, evidențiază ea.

DJ versus instrumentist: „Cred că totul depinde de ce transmite”

Cât despre cei care spun că DJ-ul „doar apasă pe butoane”, și ea dă mai mult credit celor care cântă la un instrument, argumentând că implică mai multă muncă. Cu toate acestea, nu subestimează capacitatea DJ-ului de a crea ceva frumos.

„Ca DJ nu ai nevoie să investești la fel de mult timp să faci asta. Instrumentistul trebuie să își găsească oameni care să fie pe același film cu el, să repete, e multă muncă și nevoie de sincronizare. Se chinuie să găsească o sală, e un public cu ochii mereu pe el. Nu iese afară la țigară, e altă atmosferă. Dar și un DJ poate să creeze ceva absolut deosebit și să te țină cu gura căscată. Cred că totul depinde de ce transmite. Dacă e implicată arta în munca lui, e din start la alt nivel și merită să fie într-o zonă apropiată cu cea a unui instrumentist.

Și la DJ e importantă sincronizarea, dar nu toți fac asta. Poți să mixezi în cheie, la același BPM sau să fluctueze, cum fac eu. Dacă e la același BPM tot setul, devine plictisitor, nu te mișcă. E o formă de artă, la urma urmei, nu e doar o joacă, dar asta ține mult de ce transmite DJ-ul și înțeleg de ce unii cred că nu contează. Dacă DJ-ul nu-ți transmite că se întâmplă mai mult decât apăsarea unor butoane, poate duce la ideile cum că e ceva superficial”, completează aceasta.

Mantră

Pentru ea nu e superficial, caută constant muzică pentru viitoarele petreceri. De curând a descoperit multe piese oldskool progressive și house cu elemente tribale, cu „tot felul de percuții inserate pe acolo”, luând astfel naștere evenimentul său, The Heralds of Spring. Poate spune că e trance, mai ales că a descoperit și zona deep tech spiritual, cu mantre și voci, inclusiv versuri, din zona newskool.

Mantra ei sună cam așa: „Orice fac, neapărat trebuie să îmi bată inima altfel, să simt că trăiesc, că mă bucur de viață, pentru că nu o făceam cândva și am descoperit că pot să o fac și că se simte minunat. Vreau să găsesc fericire în orice situație, chiar dacă se termină lumea. Măcar m-am născut. E o minune că m-am născut”, conchide Dréa.

Muzica ei sună în multe feluri. Dacă te roade curiozitatea, cel mai probabil că vei găsi mix-uri pe gustul tău, fiindcă un lucru e sigur: Dréa Yang colecționează muzică de pretutindeni, pentru oameni și stări de pretutindeni – de jos sau de sus, dar intenția e să te ridice măcar o treaptă mai sus decât cea pe care te afli. Dacă mergi la petreceri, se simte și te afli.

Pentru a fi la curent cu evenimentele sale, o poți urmări pe Facebook (aici) și Instagram (aici).

Pentru muzică, mergi cu încredere pe Soundcloud, dând un click aici, dar o găsești și pe Bandcamp.