Alin Pop ne-a povestit despre începutul carierei sale de trei decenii la Radio Cluj, ascensiunea sa și cariera de profesor atât de îndrăgit, într-un timp foarte scurt, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din Cluj.

Viața și planurile sale ne iau mereu prin surprindere. Când credem că ne-am găsit drumul în viață, un om sau o întâmplare ne arată contrariul. A fost și cazul profesorului Alin Pop, la început student la Drept, un domeniul care nu prea are legătură cu jurnalismul.

Într-o sâmbătă din anul 1992, Alin Pop se îndrepta spre o nuntă, când a auzit un anunț la radio. Acel anunț și dorința de a încerca ceva nou aveau să-i schimbe total viața.

Se organiza un concurs pentru ocuparea postului de redactor la „Studioul de Radio și televiziune Cluj”. Așa s-a numit până în 1995.

Tânărul student, cu o ambiție și o motivație de fier, și-a propus să „încerce marea cu degetul”. Chiar dacă îi era aproape imposibil să se gândească că va fi ales pentru acel post. Mai ales că nu avea cunoștințe în domeniu.

Alin Pop a înțeles că este o șansă unică, socotind-o precum un „tren care nu trece de două ori prin gara ta”.

Deși nu întrunea niciuna din condițiile cerute, avea un atu important și rar: o voce potrivită pentru radio. 

Nu s-a calificat pentru postul scos la concurs. Însă a fost acceptat ca și „colaborator”, un an și jumătate:

„Colaborator, adică munceam pe gratis. Am mers zilnic timp de un an și jumătate pe acest post, realizând că deja dezvoltam o pasiune pentru radio. Treptat, mi-am dat seama că era ceva nativ. De mic, părinții mei și-au dorit să merg pe altă latură, ingineria. Însă mie îmi plăceau prea mult materiile umaniste, ca să fiu vreodată atras de această meserie…”, ne-a povestit Alin Pop. 

După un an și jumătate a venit și răsplata. A fost organizat un nou concurs, pe care l-a trecut cu brio.

„Au trecut 30 de ani de când lucrez la radio, am trecut prin toate formele jurnalismului. Dar cel mai mult mi-a plăcut să fiu reporter de teren. Acolo am învățat să fiu jurnalist. Acolo aveam legătură directă cu actualitatea. Am legat prietenii frumoase cu ceilalți jurnaliști.

Aveam un obicei. Zilnic, la ora 8 ne întâlneam la cafea. Aflam toate știrile. Iar uneori, dacă erau evenimente care se suprapuneau la aceeași oră, ne împărțeam evenimetele. După aceea, schimbam informațiile între noi, în așa fel încât să apară informațiile noi peste tot”, își amintește Alin Pop.

Întrebat dacă a avut vreun mentor, Alin Pop a recunoscut că a avut nu unul, ci trei, cărora le datorează foarte mult din ce este astăzi, din punct de vedere profesional

„Primul meu mentor a fost profesoara mea de română cu care am făcut meditații în particular, în timpul gimnaziului. Ea a avut abilitatea de mă învăța ce înseamnă limba română și de a mă stimula să cunosc această limbă cu adevărat.

La acel examen pe care l-am dat pentru postul de redactor cred că a contat foarte mult faptul că stăpâneam foarte bine limba maternă.

Eu veneam din școala generală dintr-un sat de lângă Cluj. Am intrat cu nota 10 la Română, la unul dintre cele mai bune licee din Cluj, pe vremea aceea. Cred că și acum este unul dintre cele mai bune: Colegiul Național George Barițiu. 

Ceilalți doi oameni care mi-au influențat cariera, au fost colegi de ai mei. Unul dintre ei – Constantin Mustața, care, din păcate, nu mai este. Un jurnalist desăvârșit, un om atât de dedicat meseriei…! Avea mari calități, printre care se număra faptul că știa să facă interviu și cu un academician, dar și cu un cerșetor.

Al doilea coleg care și-a pus amprenta asupra mea și de la care am avut ce învăța mereu este Zorin Diaconescu, un jurnalist de asemenea, desăvârșit.

Ai de învățat câte ceva de la orice om. Eu am avut de învățat, de exemplu, și de la un om pe care l-am luat odată cu mașina, pentru că făcea autostopul”, ne-a mărturisit Alin Pop.

Cum a ajuns Alin Pop la cariera de profesor

„Acum de curând, mi-am dorit să fac și un doctorat, după ce am făcut un master care nici el nu avea legătură cu jurnalismul. Dar este de interes pentru mine: schimbările climatice. Aveam de ales între trei variante pentru doctorat. Prima – Istoria religiilor, pentru că mă simt foarte atras și de acest domeniu legat de spiritualitate. Iar ultimii 20 de ani i-am dedicat și anumitor studii în domeniu. A doua variantă era cinegetica. Sunt și vânător. Sunt vânător pentru că îmi place natura, nu-mi place să împușc animalele. A treia variantă, pe care am și ales-o, a fost jurnalismul, din dorința de a-mi îmbogăți cunoștințele în acest domeniu…”, a explicat Alin Pop. 

De când a început doctoratul, este profesor, din dorința și nevoia de a interacționa direct cu tânăra generație.

Cea mai frumoasă amintire de când Alin Pop este profesor?

„Fiecare seminar este o amintire frumoasă. Pentru că fiecare este altfel. Mi-am dorit să creez o relație de prietenie cu studenții, dar să și păstrăm un respect reciproc. Îmi dau silința zilnic să fac materia cât mai ușor de înțeles și să rămână studenții cu informații, după fiecare întâlnire“, a subliniat Alin Pop. 

Am vrut să aflăm și ce anume îl face să se simtă cel mai mândru din cariera sa, până în prezent. 

„Să știți că nu sunt un om modest. În ziua de astăzi dacă nu știi să te vinzi, nu prea exiști. Prin urmare, sunt conștient că am făcut unele lucruri bune și nu știu dacă aș putea să le calific exact. Cred că este reprezentativ faptul că nu am făcut niciodată rabat de la lucrurile care țin de specificul acestei meserii. Nu m-am jucat niciodată cu meseria…”, mărturisește Alin Pop. 

Nu a uitat niciodată de unde a plecat. Este mândru că a crescut la țară și susține că acolo își găsește cu adevărat liniștea.

„Eu vin de la țară. Nu îmi este deloc rușine să spun sărut-mâna unei femei mai în vârstă, o fac cu mândrie. Fericirea pentru mine e să mănânc pâine cu slănină, ceapă și un pic de brânză…”, admite profesorul.

Cum a îmbinat viața de familie și cea de jurnalist?

„Am un singur regret. 5 ani din viața fiului meu, în fiecare duminică, eram ore bune la radio, la o emisiune. Am pierdut ziua dedicată familiei și relaxării, de multe ori…

Am încercat să recuperez… Astăzi, de exemplu, foarte puține sunt duminicile când nu le petrec alături de familia mea, la țară. Sunt un om foarte rustic…”