-0.3 C
Cluj-Napoca
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
spot_img
AcasăBusiness de ClujCare sunt cele mai scumpe apartamente de vânzare din Cluj-Napoca. Top 4...

Care sunt cele mai scumpe apartamente de vânzare din Cluj-Napoca. Top 4 oferte exclusiviste

spot_img

Cluj-Napoca a devenit cunoscut pentru piața imobiliară, adesea discutată în mediul online, ca urmare a prețurilor ridicate la proprietăți. Oameni din Cluj a răsfoit site-urile de imobiliare pentru a vedea care sunt apartamentele cele mai scumpe scoase la vânzare în prezent și a făcut un top cu 4 dintre acestea.

  1. Penthouse în West City Tower

Cel mai scump imobil găsit este un penthouse care se vinde în West City Tower din Mănăștur, la prețul de 800 de mii de euro. Cei 218 de metri pătrați utili cuprind 5 camere, din care 4 sunt dormitoare, 1 bucătărie, 3 băi și 4 terase.

Imobilul se află la etajul 25 și se vinde semifinisat.

„Cu o arhitectură circulară și foarte multe suprafețe vitrate, acesta este cel mai înalt bloc de locuințe din România. Se ridică deasupra orașului cu 25 de etaje, 5 etaje de parcare, spațiu de joacă pentru copii, 182 apartamente cu panoramă deosebită cu 1, 2, 3 camere si 4 penthouse-uri cu 5 camere. Imobilul dispune de două lifturi de interior ce coboară până în parking, la cele două subsoluri și trei demisoluri”, spun agenții imobiliari în descrierea proprietății.

Oferta este atât de exclusivistă încât nu include fotografii, ci doar un videoclip care prezintă blocul din exterior, și un tur virtual disponibil cu un click aici, cu o proprietate care necesită o investiție semnificativă pentru a fi locuită.

  1. Penthouse cu terasă

Un alt penthouse de lux, de 177 de metri pătrați utili, cu o terasă de 107 metri pătrați, se vinde în zona Calea Turzii.

Acesta are 3 camere și tot atâtea băi, se află la mansarda unui bloc cu 4 etaje și dispune de 2 locuri de parcare, dar este parțial mobilat.

„Apartamentul este pozitionat pe toată suprafața etajului 4. Compartimentarea apartamentului este următoarea: 2 dormitoare spațioase, un living generos/lounge cu zonă de birou, bibliotecă, bucătărie cu loc de luat masa, cămară de alimente, 3 băi cu geam, 2 dressing-uri, 3 holuri și o terasă circulară cu suprafața de 105 mp.

Apartamentul se vinde parțial mobilat și utilat de lux, finisajele au fost atent alese, folosindu-se materiale de înaltă calitate. Încălzirea se face cu ajutorul caloriferelor, beneficiază de centrală modernă de bloc, parchet triplustratificat de lemn masiv, ferestre cu 3 straturi de sticlă. Toate încăperile au ieșire către terasă, având orientare sud-estică, dar și orientare vestică, întreaga proprietate fiind luminoasă pe tot parcursul zilei”, se arată în anunț.

Prețul actual este de 660 de mii de euro.

Poze: https://www.blitz.ro/cluj-napoca/apartament-vanzare-3-camere-zorilor-blitz80366av

  1. Apartament cu grădină și terasă

Următoarea ofertă ca preț corespunde unui apartament aflat într-o clădire istorică de pe strada Republicii, potrivit anunțului, care se vinde la 650 de mii de euro, prețul fiind negociabil.

Proprietatea e compusă din 4 dormitoare, 2 băi, 2 bucătării și 2 antreuri, cu grădină, terasă, o pivniță cu 2 încăperi și 5 locuri de parcare, și reprezintă întreg parterul unui imobil D+P+1+Pod, într-o vilă cu 4 apartamente. Suprafața acestuia este de 162 metri pătrați, la care se adaugă o terasă de 20 de metri pătrați.

Imobilul este construit 1910, din caramidă, și necesită renovări, notează agenția imobiliară. Apartamentul se vinde semimobilat și semiutilat.

Poze: https://www.weltimobiliare.ro/vanzare-apartament-4-camere-cluj-napoca-centru-id-66610.html

  1. Penthouse smart de lux, cu 4 terase

Un alt penthouse de lux se vinde la prețul de 600 de mii de euro în cartierul Gheorgheni, având o suprafață utilă de 182 de metri pătrați. Numără 4 camere, dintre care 3 sunt dormitoare, fiecare având baie și terasă proprie.

„Partea de living este atent gândită, cu spații de depozitare, bibliotecă, zonă de relaxare. Bucătăria este complet mobilată și utilată, prevăzută cu loc de dining și ieșire pe terasa de 15 metri pătrați.

Cele 4 terase oferă o priveliște superbă asupra orașului Cluj-Napoca și posibilitatea de a admira atât răsăritul, cât și apusul soarelui.

Proprietatea se vinde complet mobilată și utilată. Finisajele au fost atent alese, folosindu-se materiale de înaltă calitate, întreg conceptul fiind gândit și realizat de un designer renumit.

Încălzirea este în pardoseală, întreaga instalație electrică este în sistem smart home, iar în prețul afișat există și o parcare la subteran”, informează agenția imobiliară.

Poze: https://www.blitz.ro/cluj-napoca/apartament-vanzare-4-camere-gheorgheni-blitz81530av

Piața imobiliară din Cluj-Napoca

Apartamentele prezentate mai sus fac parte din categoria ofertelor exclusiviste din oraș. Agenția blitz.ro notează că prețul mediu al apartamentelor scoase la vânzare este de 115 mii de euro, unde suprafața medie este de 59 de metri pătrați.

Conform unui grafic postat pe site-ul de imobiliare, prețul pe metru pătrat a crescut, în ultimele 12 luni, de la 1100 de euro, la peste 2200 de euro.

„Cele mai accesibile cartiere din Cluj-Napoca sunt Bulgaria, unde prețul mediu al vânzării este de 49.900 de euro, Exterior Sud, unde cumpărătorii plătesc în medie 58.750 de euro, și Exterior Est, unde prețul ajunge la 58.750 de euro.

Cele mai scumpe cartiere din Cluj-Napoca sunt Central (203.221 €), Europa (211.255 €) și Andrei Mureşanu (250.944 €)”, informează agenții de la Blitz.

Articole asemănătoare

Yoga și „India secretă”, prin ochii Monicăi: a vrut să fie ghid turistic, dar a devenit ghid pentru oameni, în călătorii interioare

Monica Filip e o mamă din Cluj, care și-a schimbat viața la 180 de grade după ce a descoperit beneficiile yoga. Obișnuia să lucreze...

Roxana își deschide sufletul și grădina pentru cei care vor o experiență autentică în mijlocul naturii

Vă amintiți de Roxana, care a dat blocurile gri din Cluj pe un colț de rai rural? Ei bine, bistrițeanca își deschide sufletul și...

Din Burundi, în România: Aventura „clujeană” a Dianei

Diane Roman Inamahoro are 35 de ani, este mamă a 4 copii, este originară din Burundi iar acum 11 ani s-a mutat la Cluj....

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

cele mai recente

Domnul Alexandru, fost asistent medical la Spitalul CFR: „Unde doctorii nu dau nicio șanșă, îți oferă Dumnezeu una…”

Pe domnul Alexandru l-am surprins într-o după amiază în centrul Clujului, privind cu melancolie în jur. Am aflat că este nostalgic după vremurile demult...

Preotul și lectorul universitar Bogdan Ivanov: După Învierea domnului Iisus Hristos, moartea nu trebuie să ne mai sperie

Pe părintele Bogdan Ivanov l-am găsit într-o dimineață, în biserica „Înălțarea domnului”, unde acesta slujește de 15 ani. Chiar dacă nu era nicio sărbătoare,...

Tanti Livia – bătrânica ce încearcă să supraviețuiască cu ajutorul „darurilor naturii”

Pe tanti Livia am întâlnit-o într-o dimineață ploioasă, pe străzile Clujului. La cei 61 de ani, încerca să îi convingă pe trecători să îi...

La povești cu domnul Teodor, despre Dumnezeu, bărbații de altădată și Epoca de Aur

Postul Paștelui are o însemnătate foarte mare pentru mulți dintre noi. Înseamnă mult și pentru domnul Teodor, pe care l-am surprins pe o bancă,...

Povestea Mariei, eleganta profesoară de română care stârnește admirație și la 81 de ani

Pe Maria (81 ani) am surprins-o astăzi, într-o zi însorită de marți, ieșind dintr-un magazin de pantofi. Frumos îmbrăcată și cochet asortată. Ne-a povestit...

Alin Pop, de trei decenii la Radio Cluj, dar și profesor foarte îndrăgit la Științe Politice

Alin Pop ne-a povestit despre începutul carierei sale de trei decenii la Radio Cluj, ascensiunea sa și cariera de profesor atât de îndrăgit, într-un...